ANEXĂ GOSPODĂREASCĂ ȘI ADĂPOST DE ANIMALE, DISTRUSE DE FLĂCĂRI / DOUĂ INCENDII, ACEEAȘI CAUZĂ – SCURTCIRCUIT LA INSTALAȚIA ELECTRICĂ
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost alertați în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 16.25, de manifestarea unui incendiu într-o gospodărie din satul Dulceni, comuna Troianul, cu posibilitate de propagare la casa de locuit aflată în imediata apropiere, informează ISU Teleorman.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat rapid trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere de mare capacitate și o ambulanță SMURD. Focul, care se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, pe o suprafață de circa 60 mp, a fost localizat în limitele găsite, prin realizarea unui dispozitiv de intervenție eficient, care a asigurat atât protejarea construcțiilor învecinate, cât și acțiunea asupra flăcărilor. Misiunea a fost dificilă pentru salvatori din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile și de faptul că a fost nevoie de evacuarea unei butelii ce prezenta risc de explozie.
Pompierii roșioreni au salvat casa de locuit și o construcție ce era utilizată pentru depozitarea produselor agricole, apreciate la peste 50000 de lei. Din păcate, pagubele materiale au fost și ele destul de însemnate, reprezentând întreaga anexă gospodărească, pe o suprafață de circa 60 mp, compusă din trei camere în care erau depozitate mobilier și 2 t de lemne de foc, precum și acoperișul acestei construcții, realizat din astereală din lemn și țiglă, toate estimate la suma de 20000 de lei.
Din primele cercetări efectuate, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect aflat la nivelul acoperișului.
Adăpost de animale distrus de flăcări
În această dimineață, în jurul orei 06.10, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au fost solicitați să intervină pentru stingerea focului, care se manifesta la acoperișul unei construcții (adăpost de animale), pe circa 60 mp, cu posibilitate de extindere la alte două anexe gospodărești.
Prin dispozitivul de intervenție realizat, pompierii au localizat imediat incendiul, flăcările fiind stinse în mai puțin de o oră, cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 5000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 10000 de lei.
Cauza probabilă a acestui incendiu a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică de iluminat din interiorul adăpostului de animale.
Related
ANEXĂGOSPODĂREASCĂADĂPOSTANIMALEDISTRUSEFLĂCĂRIINCENDIIACEEAȘICAUZĂSCURTCIRCUITINSTALAȚIAELECTRICĂ
Citeste pe Ziarul Teleormanul 43 vizualizări 24-03-2026, 14:00:09 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul
LICITAȚII
acum 4 zile
IPJ Teleorman / Ați văzut-o? Sunați la 112!
acum 4 zile
Teleormăneni, reținuți de polițiști / Dosare penale pentru lovire și alte violențe, amenințare și distrugere
acum 5 zile