CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
La data de 11 august a.c., în jurul orei 07:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în municipiul Roșiori de Vede, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul auto nu a respectat indicațiile polițiștilor, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, iar la intersecția străzilor I.L. Caragiale cu Sf. Teodor, acesta ar fi intrat în coliziune cu un vehicul care se afla în mișcare, ulterior conducătorul auto părăsind locul accidentului pedestru.
Polițiștii au identificat șoferul ca fiind un bărbat, de 31 de ani.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice, conform legii.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Adriana VENE
Despre autor
CERCETATPENTRUCONDUCEREINFLUENȚAALCOOLULUIREȚINUTPOLIȚIȘTI
Citeste pe Ziarul Mara 473 vizualizări 14-08-2025, 14:00:23 Articole Ziarul Mara
Din aceeasi publicatie - Ziarul Mara
Apariție editorială
acum 19 ore
Performanțe remarcabile pentru elevii Colegiului National„ AI Cuza” la competițiile de creație literară
acum 23 ore