CONTROALE ISU ÎN ALEXANDRIA, POROSCHIA, ZIMNICEA ȘI VIDELE
Pompierii militari teleormăneni au continuat misiunile de creștere a gradului de siguranță pentru cetățeni, în localitățile Videle, Alexandria, Zimnicea și Poroschia, efectuând 8 controale de specialitate la operatori economici și instituții publice. Împreună cu personalul acestor obiective socio-economice au fost realizate instruiri cu privire la cunoașterea modului de acțiune în cazul unei situații de urgență și exerciții de evacuare/intervenție în caz de incendiu. Angajaților/personalului administrativ le-au fost prezentate deficiențele constatate, unele dintre ele fiind înlăturate operativ pe timpul controalelor, însă au fost aplicate și 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care cinci amenzi în cuantum de 35.000 de lei, informează ISU Teleorman.
“Verificările colegilor noștri au urmărit dacă sunt respectate măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, respectiv dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor, funcționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu din interiorul clădirilor și deținerea autorizației de securitate la incendiu.
Neregulile constatate și sancționate contravențional cu amendă au fost următoarele: – amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru neverificarea instalației de evacuare a fumului; – amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru exploatarea neconformă a instalației electrice; – două amenzi, fiecare în valoare de 2.500 de lei, pentru neverificarea stingătoarelor; – amendă în cuantum de 20.000 de lei, pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.
Crearea unei culturi preventive în comunitățile noastre prin cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri şi a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor, rămâne obiectivul principal al pompierilor militari teleormăneni, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă vor continua și în perioada următoare.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, mai transmite sursa citată.
Related
CONTROALEALEXANDRIAPOROSCHIAZIMNICEAVIDELE
Citeste pe Ziarul Teleormanul 32 vizualizări 27-01-2026, 10:00:14 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul
LICITAȚII
acum o zi
Declarație pe proprie răspundere
acum 3 zile