FIDELIS DE SEPTEMBRIE: TITLURI DE STAT ÎN LEI ȘI EURO, CU DOBÂNZI NEIMPOZABILE DE PÂNĂ LA 8,20%

 

Începând de astăzi, 5 septembrie, până vineri, 12 septembrie, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București.

Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadență la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 aprilie 2025, va avea o dobândă de 8,20%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

De asemenea, donatorii de sânge beneficiază și de tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în euro, cu scadență la 2 ani, la o dobândă de 4,10%. Plafonul maxim în cazul instrumentului dedicat donatorilor în euro este de 20.000 euro, iar suma minimă ce poate fi subscrisă este de 100 euro, echivalentul unui titlu în euro.

În afară de tranșele speciale, ediția FIDELIS care debutează astăzi, 5 septembrie, va conține și următoarele emisiuni: în lei: de 7,20% – cu scadența la 2 ani; de 7,60% – cu scadența la 4 ani; de 7,90% – cu scadența la 6 ani; în euro: de 3.10% – cu scadența la 2 ani; de 5.25% – cu scadența la 5 ani; de 6.50% – cu scadența la 10 ani.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

Related

 

FIDELISSEPTEMBRIETITLURIDOBÂNZINEIMPOZABILEPÂNĂ

 

 

Citeste pe Ziarul Teleormanul 993 vizualizări 05-09-2025, 20:00:16 Articole Ziarul Teleormanul

Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul

 

ANUNȚ PUBLIC NR. 1

acum 2 ore

OFERTE SERVICIU

acum 8 ore

COMUNICAT DE PRESĂ

acum 2 zile