FOC, URGENȚE ȘI INTERVENȚII CONTRA-CRONOMETRU: 75 DE MISIUNI PENTRU POMPIERII DIN TELEORMAN ÎN DOAR 3 ZILE

 
Teleormanul Nou

În intervalul 1 mai 2026, ora 08:00 – 4 mai 2026, ora 08:00, pompierii militari din Teleorman au fost mobilizați permanent pentru gestionarea situațiilor de urgență, intervenind în 75 de cazuri la nivelul județului. Echipajele au asigurat atât misiuni de stingere a incendiilor, cât și acordarea primului ajutor calificat, fiind pregătite să intervină cu întreaga tehnică din dotare.

Potrivit datelor furnizate de Centrul Operațional Județean, cele mai numeroase solicitări au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, nu mai puțin de 65 de intervenții fiind realizate de echipajele SMURD pentru transportul la spital al persoanelor cu afecțiuni grave sau răniți. În același interval, pompierii au intervenit pentru stingerea a patru incendii, dintre care trei la locuințe și unul la o anexă gospodărească.

De asemenea, salvatorii au gestionat un accident rutier produs pe DJ703, între localitățile Călinești și Copăceanca, au desfășurat o misiune de prevenire a incendiilor, au intervenit în două situații pentru deblocarea accesului în locuințe, facilitând intervenția echipajelor medicale, și au acordat sprijin în alte două cazuri echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean.

Unul dintre cele mai importante incendii s-a produs în seara zilei de 1 mai, în localitatea Brătășani. Flăcările au cuprins o locuință, cel mai probabil din cauza jarului căzut pe materiale combustibile. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și echipe ale serviciilor voluntare din Trivale Moșteni, Gălăteni și Olteni. Incendiul a distrus două camere și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 42 de metri pătrați, alte trei încăperi fiind afectate parțial. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat extinderea focului.

Un alt incendiu a avut loc sâmbătă, în localitatea Saelele, unde o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Bunuri precum mobilierul și aparatura electrocasnică au fost distruse, însă intervenția promptă a echipajelor a împiedicat propagarea incendiului la locuință.

Duminică, pompierii din Roșiorii de Vede au intervenit în localitatea Necșești pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Flăcările au distrus materiale textile și combustibil solid, iar centrala termică și un boiler au fost avariate. Și în acest caz, cauza probabilă a fost un scurtcircuit electric.

Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în contextul utilizării instalațiilor electrice sau a surselor de foc deschis, subliniind că intervențiile rapide pot face diferența între pagube limitate și adevărate tragedii.

Mircea OLTEANU

Despre autor

 

URGENȚEINTERVENȚIICONTRACRONOMETRUMISIUNIPENTRUPOMPIERIITELEORMAN

 

 

Citeste pe Ziarul Mara 13 vizualizări 05-05-2026, 10:00:20 Articole Ziarul Mara

Din aceeasi publicatie - Ziarul Mara