ÎNCĂIERARE ÎNTR-O GOSPODĂRIE DIN CĂLMĂȚUIU / CINCI PERSOANE AU FOST REȚINUTE DE POLIȚIȘTI

 

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au fost sesizați, marți, 9 septembrie, prin apel la 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la domiciliul acesteia, are loc un conflict.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict, mai multe persoane ar fi participat la o încăierare, lovindu-se reciproc, în comuna Călmățuiu.
În urma încăierării, unuia dintre participanți i-ar fi fost sustras un telefon mobil, de către o altă persoană implicată, iar alteia i-ar fi fost distruse geamurile laterale și luneta autoturismului.
În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, față de cinci dintre persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 47 de ani, a fost dispusă măsura reținerii.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, pentru stabilirea participației fiecăruia, a situației de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Related

 

ÎNCĂIERAREÎNTROGOSPODĂRIECĂLMĂȚUIUPERSOANEREȚINUTEPOLIȚIȘTI

 

 

Citeste pe Ziarul Teleormanul 607 vizualizări 10-09-2025, 14:00:18 Articole Ziarul Teleormanul

Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul

 

COMUNICAT DE PRESĂ

acum 2 zile