ITM TELEORMAN / TRANZIȚIA DE LA REVISAL LA REGES-ONLINE – TERMEN FINAL 1 OCTOMBRIE 2025
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman atrag atenția asupra obligației angajatorilor de a se înregistra în platforma REGES – ONLINE – noul Registru General de Evidența a Salariaților.
La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES – ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului, care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.
Începând cu 1 octombrie 2025, aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă, iar toate raportările vor fi efectuate exclusiv prin REGES-ONLINE.
Angajatorii care nu s-au înregistrat încă în REGES-ONLINE trebuie să o facă în perioada imediat următoare, pentru a evita eventualele dificultăți generate de tranziția realizată la limita termenului legal și pentru a beneficia de avantajele oferite de noua platformă.
REGES-ONLINE este complet digital, creat pentru a înlocui aplicația REVISAL și pentru a oferi un mod de lucru modern, sigur și flexibil pentru angajatori. Platforma este accesibilă direct din browser, fără instalare locală, și permite gestionarea centralizată a datelor privind contractele de muncă și salariații, cu actualizări automate în timp real.
Principalele beneficii pe care le oferă REGES-ONLINE: administrarea digitală a contractelor de muncă și acces permanent la istoricul acestora; raportare în timp real și actualizarea automată a aplicației; acces securizat prin autentificare cu certificat digital calificat sau prin ROeID; integrarea cu sistemele informatice interne de resurse umane, fără proceduri suplimentare de transfer al datelor; platforma digitală este disponibilă direct din browser, fără instalate locală accesând https://reges.inspectiamuncii.ro/; autentificarea în registru se poate realiza fie cu cont creat pe platforma RoEID, fie cu semnătură digitală confirmată de ANAF; trecerea la REGES-ONLINE nu presupune migrarea, de către angajator, a bazelor de date existente, aceasta fiind deja realizată în sistem.
De asemenea, neconformarea generează și răspundere contravențională, având în vedere faptul că nerespectarea obligației privind înregistrarea în Registru, în termenul legal, se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Related
TELEORMANTRANZIȚIAREVISALREGESONLINETERMENOCTOMBRIE
Citeste pe Ziarul Teleormanul 1445 vizualizări 04-09-2025, 20:00:18 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul