LISTA PRIMĂRIILOR, DIN JUDEȚUL TELEORMAN, OBLIGATE SĂ REDUCĂ PERSONALUL. 233 DE SALARIAȚI ÎȘI VOR PIERDE LOCUL DE MUNCĂ

 

52 de unități administrativ teritoriale din Teleorman ar trebui să reducă din personal, conform unei analize realizată de către Executiv. Din cele 4.089 de posturi aprobate, în acest an, 2.705 sunt ocupate, iar în urma simulării, 233 de salariați își vor pierde locul de muncă. Situația prezentată de Guvern nu este definitivă. Asta pentru că, premierul Ilie Bolojan a dispus prefecturilor, prin Ministerul Afacerilor Interne, să verifice datele comunicate până acum de primării și consilii județene în privința personalului din aparatele proprii, astfel încât, până la finalul săptămânii, să existe o situație la zi. Primarii și președinții de consilii județene, care au comunicat inițial date eronate, au timp până joi, 4 septembrie 2025, să transmită cifrele corecte. Pe baza acestor date, se realizează analiza personalului din aparatele proprii ale primăriilor și consiliilor județene, care va fundamenta reforma administrației publice locale.

La nivelul județului, situația se prezintă astfel:

Denumire UAT MAXIM ACTUAL POSTURI CF. LEGII MAXIM PROPUS CU REDUCERE DE 40% MAXIM PROPUS CU REDUCERE DE 45% NR. ACTUAL POSTURI OCUPATE Diferență nr. redus cu 40% vs. posturi ocupate Diferență nr. redus cu 45% vs. posturi ocupate
Băbăiţa 29 20 19 19 1 0
Balaci 23 15 14 13 2 1
Beciu 20 11 10 15 -4 -5
Beuca 22 14 14 15 -1 -1
Blejeşti 31 21 20 20 1 0
Bogdana 26 17 16 17 0 -1
Botoroaga 33 21 20 27 -6 -7
Bragadiru 35 25 24 24 1 0
Brânceni 29 20 19 21 -1 -2
Bujoreni 17 10 10 12 -2 -2
Bujoru 29 20 19 12 8 7
Buzescu 31 20 18 28 -8 -10
Călineşti 36 26 25 21 5 4
Călmăţuiu 27 18 17 22 -4 -5
Călmăţuiu De Sus 26 18 17 18 0 -1
Cervenia 26 16 15 16 0 -1
Ciolăneşti 23 14 13 15 -1 -2
Ciuperceni 21 13 12 15 -2 -3
Conţeşti 26 16 15 20 -4 -5
Cosmeşti 23 14 13 20 -6 -7
Crângeni 24 15 14 18 -3 -4
Crângu 23 15 14 15 0 -1
Crevenicu 20 12 11 13 -1 -2
Dideşti 22 14 14 12 2 2
Dobroteşti 35 23 22 34 -11 -12
Dracea 20 11 10 14 -3 -4
Drăcşenei 25 16 15 15 1 0
Drăgăneşti De Vede 25 17 16 14 3 2
Drăgăneşti-Vlaşca 37 26 25 27 -1 -2
Fântânele 23 15 14 16 -1 -2
Frăsinet 23 14 13 16 -2 -3
Frumoasa 23 14 13 15 -1 -2
Furculeşti 25 16 15 24 -8 -9
Gălăteni 24 15 14 20 -5 -6
Gratia 43 34 33 34 0 -1
Islaz 34 22 21 27 -5 -6
Izvoarele 27 18 17 21 -3 -4
Lisa 30 22 21 19 3 2
Liţa 23 14 13 16 -2 -3
Lunca 31 22 21 21 1 0
Măgura 29 20 19 21 -1 -2
Măldăeni 30 19 17 23 -4 -6
Mârzăneşti 37 27 26 21 6 5
Mavrodin 26 17 16 14 3 2
Mereni 23 14 13 18 -4 -5
Moşteni 22 14 13 18 -4 -5
Nanov 27 17 16 23 -6 -7
Năsturelu 35 26 25 20 6 5
Necşeşti 22 14 14 13 1 1
Nenciuleşti 35 26 25 18 8 7
Olteni 25 15 14 20 -5 -6
Orbeasca 49 32 30 17 15 13
Peretu 46 30 28 35 -5 -7
Piatra 34 24 23 21 3 2
Pietroşani 29 20 19 19 1 0
Plopii-Slăviteşti 30 21 20 16 5 4
Plosca 37 23 22 31 -8 -9
Poeni 28 19 18 19 0 -1
Poroschia 36 25 24 25 0 -1
Purani 20 12 11 18 -6 -7
Putineiu 26 17 16 18 -1 -2
Rădoieşti 23 15 14 16 -1 -2
Răsmireşti 14 8 8 7 1 1
Săceni 18 10 10 14 -4 -4
Saelele 29 20 19 10 10 9
Salcia 24 15 14 15 0 -1
Sârbeni 20 12 12 12 0 0
Scrioaştea 27 17 16 27 -10 -11
Scurtu Mare 31 22 21 14 8 7
Seaca 30 21 20 17 4 3
Segarcea-Vale 26 16 15 20 -4 -5
Sfinţeşti 23 15 15 14 1 1
Siliştea 27 19 18 19 0 -1
Siliştea-Gumeşti 28 19 18 15 4 3
Slobozia Mândra 20 12 11 15 -3 -4
Smârdioasa 27 18 17 14 4 3
Stejaru 21 12 11 15 -3 -4
Ştorobăneasa 27 17 16 18 -1 -2
Suhaia 31 23 22 21 2 1
Talpa 24 15 14 17 -2 -3
Tătărăştii De Jos 27 17 16 16 1 0
Tătărăştii De Sus 23 14 13 15 -1 -2
Ţigăneşti 40 29 28 30 -1 -2
Traian 20 11 10 13 -2 -3
Trivalea-Moşteni 27 18 17 20 -2 -3
Troianul 35 25 24 17 8 7
Uda-Clocociov 24 16 15 18 -2 -3
Vârtoape 26 17 16 16 1 0
Vedea 27 18 17 23 -5 -6
Viişoara 29 20 19 22 -2 -3
Vităneşti 24 15 14 16 -1 -2
Zâmbreasca 26 18 17 12 6 5
  2514 1660 1572 1707 -47 -135
CJ Teleorman 495 323 304 320 3 -16
  495 323 304 320 3 -16
Alexandria 387 253 237 195 58 42
Roşiori De Vede 235 156 146 202 -46 -56
Turnu Măgurele 217 144 136 109 35 27

 

PRIMĂRIILORJUDEȚULTELEORMANOBLIGATEREDUCĂPERSONALULSALARIAȚIPIERDEMUNCĂ

 

 

Citeste pe Informatia de Teleorman 1243 vizualizări 03-09-2025, 20:00:38 Articole Informatia de Teleorman

Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman