„MISIUNE SPECIALĂ” LA BALȘ: UN BĂRBAT A FURAT O AUTOSPECIALĂ DIN CURTEA POLIȚIEI ROBĂNEȘTI ȘI A CONDUS-O PÂNĂ ACASĂ

 
Teleormanul Nou
Un bărbat de 58 de ani din Balș, județul Olt, a reușit o adevărată „performanță” – a furat o autospecială chiar din curtea Postului de Poliție Robănești, județul Dolj, și a plecat cu ea liniștit spre casă.

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul ar fi intrat în curtea postului de poliție, ar fi găsit cheia într-o anexă și, fără nicio ezitare, a pornit cu mașina de serviciu ca și cum ar fi fost trimis într-o misiune oficială.

A condus mai bine de 20 de kilometri, până în Balș, unde a fost oprit de polițiștii din județul Olt. Verificările au scos rapid la iveală că „șoferul” nu era polițist, iar autospeciala aparține Secției 5 Poliție Rurală Pielești – Postul de Poliție Robănești.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, care încearcă să afle cum a fost posibil ca bărbatul să plece nestingherit cu mașina chiar de sub nasul oamenilor legii.

Nu avea uniformă, dar sigur a avut spirit de inițiativă: a văzut autospeciala liberă, a luat cheia și a pornit la drum. Doar că „misiunea” s-a încheiat nu la destinație, ci cu un dosar penal.

 

MISIUNESPECIALĂBĂRBATAUTOSPECIALĂCURTEAPOLIȚIEIROBĂNEȘTICONDUSOPÂNĂACASĂ

 

 

Citeste pe ReplikTv 165 vizualizări 06-11-2025, 08:23:26 Articole ReplikTv

Din aceeasi publicatie - ReplikTv