NOUĂ PERMISE DE CONDUCERE AU FOST REȚINUTE ȘI ȘAPTE CERTIFICATE RETRASE, ÎN URMA ACȚIUNII ÎN SISTEM „RELEU”, PE D.N. 6

 

În data de 6 aprilie, în intervalul orar 11.00-15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și a vizibilității elementului polițienesc, pe D.N.6, în județul Teleorman. Acțiunea desfășurată sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române a avut loc pe D.N. 6, fiind desfășurată în sistem “RELEU” în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin și Timiș.

Prin această acțiune s-a urmărit reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și adoptarea unei conduite preventive în trafic. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute nouă permise de conducere. Au fost scoase din trafic șapte autoturisme, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate. Au fost efectuate 51 de testări privind consumul de băuturi alcoolice și o testare privind consumul de substanțe interzise.

Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să respecte limitele legale de viteză. Respectarea vitezei legale poate face diferența între viață și moarte.

 

PERMISECONDUCEREREȚINUTEȘAPTECERTIFICATERETRASEACȚIUNIISISTEM

 

 

Citeste pe Informatia de Teleorman 34 vizualizări 09-04-2026, 10:00:37 Articole Informatia de Teleorman

Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman