TELEORMANUL NOU

Pe malul Tamisei, iubito, se frânge o lumină,

Și valul mă cheamă, dar nu pot să-l urmez,

Că în ochii tăi se stinge o speranță în ruină,

Și în sufletul meu, un poem ce nu-l vezi.

Sub cerul ce arde, se ascunde dorința,

Ca flacăra ce tremură-ntr-un pahar de vin,

Și vântul, ca un cântec, îmi fură credința,

Să te iubesc în viața asta unde nu e destin.

Când noaptea se lasă, și Tamisa înfioară,

Eu tot caut în zare chipul tău senin,

Dar timpul mă împinge spre clipa amară,

Când dragostea moare, și totu-i pelin.

Și astăzi, sub tăcerea ce în suflet se zbate,

Rămânem două răsărituri ce se răsfrâng:

Tu, visul ce arde în dorințe uitate,

Eu, poetul ce tace… și nu mai plâng.

Te iubesc și nu mă vezi

M-ai întrebat, confuză, ce simt în nopți târzii,

Când plouă peste gânduri cu umbrele lor grele,

Iar eu, cu inima închisă în vechile hârtii,

Îți scriu tăcut iubirea, dar tu n-o vezi în ele.

Ce vreau să-ți demonstrez prin cărțile închinate

E doar un strigăt palid, pierdut printre cuvinte,

Un dor ce-și caută lumina în serile uitate,

Și tremură în mine, cu aripi frânte, sfinte.

Tu nu vrei să înțelegi că te iubesc în ploaie,

Că în fiecare pagină te caut fără vină,

Și în toamna asta rece, cu frunzele văpaie,

Rămân un vis ce-și poartă tăcerea în lumină.

Și totuși, de departe, eu sper să vii la mine,

Să vezi cum mă ascund în rânduri ce nu mint,

Că în mine, tu, ești îngerul iubit ce ține

În taină un adevăr: că te iubesc, al meu alint.

Flori de lumină

Sub flori de cireș, tăcerea se frânge,

Iar aerul poartă parfum de iubire,

În ochii tăi calzi, o clipă se plânge,

Ca ploaia ce cade ușor, fără știre.

Tu zâmbești printre ramuri, ușor,

Iar timpul se oprește, timid, să te vadă,

În mine se naște un dor fără zbor,

Ce tremură în suflet ca frunza pe stradă.

Privirea ta curge, luminoasă și lin,

Peste chipul ce îți caută taina tăcută,

Și în clipa aceea, tot cerul senin

Se face iubire, adâncă, pierdută.

Sub flori de lumină, rămânem mereu,

Ca două tăceri ce se țin de mână,

Și în lumea ce trece, iubito,

Eu te simt ca o floare ce nu se amână.

Mihail TĂNASE

Despre autor