PREȚUL LA GAZE PENTRU CONSUMATORII CASNICI, REGLEMENTAT PÂNĂ ÎN MARTIE 2027
În cadrul unei conferințe de presă susținută ieri la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a anunțat, printre altele, și faptul că liberalizarea prețului la gaze a fost amânată până în anul 2027.
“Un aspect important este plafonarea administrativă a prețului la gaz. Așa cum știți, trebuie să facem pași pentru a elimina plafonarea prețului la gaze, dar în același timp trebuie să protejăm cetățenii României de un posibil puseu de inflație, care ar putea apărea pe fondul creșterii necontrolate a prețurilor la gaze. De asemenea, fiind un an greu, este normal să luăm aceste măsuri, având în vedere că, din 2027, România va avea un avantaj important, în sensul în care, așa cum am spus, vom avea resurse suplimentare de gaze în Marea Neagră, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea prețului gazelor și să înlăture orice probleme de aprovizionare iarna, în perioadele cu ger. Asta înseamnă că anul 2027, când vom avea, deci, această supraproducție de gaz, ar fi un an mai potrivit pentru a face liberalizarea. Propunem, deci, ca, între 1 aprilie, anul acesta, sfârșitul lunii martie, și sfârșitul lunii martie 2027 să existe o perioadă tranzitorie cu un preț care nu va mai fi plafonat, ci un preț administrat pentru consumatorii casnici.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că vom reglementa prețul pentru casnici pe tot lanțul, de la producători la transportatori, la distribuitori și la furnizori. Asta înseamnă că prețul va rămâne stabil pe tot parcursul anului și nu vor fi alte modificări până în primăvara anului viitor. Prețul la gaz va fi administrat pentru toți consumatorii casnici și pentru toate CET-urile, pentru cantitatea utilizată pentru generarea energiei termice. Pentru celelalte activități nu va mai exista plafon, dar, așa cum sunt datele de astăzi, majoritatea consumatorilor din economie achiziționează gaze la prețuri care sunt sub plafon. În felul acesta protejăm populația, nu angajăm cheltuieli de la bugetul de stat și eliminăm problemele care au apărut în anii trecuți, când schemele de plafonare au fost de așa natură făcute încât au permis unor furnizori, unor traderi, să deruleze operațiuni care au însemnat creșterea prețului, iar statul a trebuit să plătească diferențele de preț, și astăzi mai avem restanțe de plăți în această zonă”, a declarat prim-ministrul Bolojan.
Related
PREȚULPENTRUCONSUMATORIICASNICIREGLEMENTATPÂNĂMARTIE
Citeste pe Ziarul Teleormanul 127 vizualizări 05-02-2026, 20:00:07 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul
ANUNȚ PUBLIC NR. 1
acum 40 minute
OFERTE SERVICIU
acum 7 ore
COMUNICAT DE PRESĂ
acum 2 zile
Plăți PNRR la Troianul, Mavrodin și Gălăteni
acum 6 zile