AJUTORUL - 4 articole • Pagina 1/1

 

(FOTO) Gigi Becali vine în ajutorul creștinilor din Viișoara: până la Paște, biserica din localitate va fi reconstruită

Așa cum bine este cunoscut, Gigi Becali este un om credincios. Ba, chiar în aproape toate aparițiile publice îl invocă pe Dumnezeu sau vorbește despre credință și ajutorul pe care divinitatea ni-l oferă atunci când ne așteptăm mai puțin.  Gesturile sale

Braconaj cinegetic cu ajutorul a opt câini ogar pe un fond de vânătoare din Teleorman. 6 bărbați reținuți

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Exolizivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea a șase bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 41 de ani, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic. În fapt, la

Primăria Alexandria continuă investițiile în educație: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 va prinde viață din nou, cu ajutorul fondurilor europene !

După Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4, o nouă veste bună vine pentru părinții și copiii din Alexandria. Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 va fi reabilitată și modernizată din fonduri europene, printr-un proiect care promite să transforme clădirea într-un

Cetăţenii au avut nevoie de ajutorul pompierilor militari în 18 situaţii de urgenţă

În ultimele 24 de ore, cetăţenii au solicitat ajutorul pompierilor militari teleormăneni la 18 evenimente care le-au pus în pericol viaţa şi bunurile materiale, astfel: – 9 incendii, dintre care două izbucnite la locuinţe şi anexe gospodăreşti din localităţile Traian şi