OAMENII - 5 articole • Pagina 1/1

 

Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman:”PSD alege să protejeze oamenii, nu interesele politice !”

PSD alege să protejeze oamenii, nu interesele politice NU negociem măsurile din pachetul de solidaritate. NU putem abandona românii care au nevoie de stat Aceste măsuri vin în sprijinul categoriilor sociale vulnerabile: copii cu dizabilități, pensionari, mame, familii monoparentale și veterani de

Tupeu fantastic! A vrut să dea mită 5.000 de lei, în sediul poliției, după ce oamenii legii l-au prins circulând cu 126km/h în localitate

La data de 5 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Videle au sesizat structurilor competente o posibilă dare de mită, oferită de către un conducător auto. În fapt, la aceeași dată, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

Primele eco-insule digitalizate din Alexandria, prezentate locuitorilor. Octavian Teodorescu: „Ne-am întâlnit cu oamenii și am testat împreună modul de utilizare”

Locuitorii din zona blocurilor 590 (Șos. Turnu Măgurele) și cei din zona blocurilor 800 (Str. Negru Vodă – Str. Dunării) au participat, marți după-amiază, la o demonstrație practică privind modul de funcționare a insulelor ecologice digitalizate, parte a proiectului cofinanțat

ISU Teleorman: Incendiile de vegetație uscată, o problemă generată de oamenii iresponsabili / 63 de astfel de intervenții în minivacanță

Acesta este crudul adevăr referitor la cauza de producere a incendiilor de vegetație uscată din județul Teleorman, unde agricultura și creșterea animalelor reprezintă principalele activități economice, transmite ISU Teleorman. Din păcate, mulți dintre cetățeni nu înțeleg că aceste evenimente pot

Bolojan: Suntem alături de oamenii loviți de inundații. Ajutoare trimise de urgență în Suceava și Neamț

Premierul Ilie Bolojan a anunțat in urmă cu puțin timp, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că Guvernul României a trimis ajutoare de urgență în județele Suceava și Neamț, în urma inundațiilor care au afectat grav mai multe