PRIMARUL - 12 articole • Pagina 1/1

 

 Un an de mandat pentru primarul Cornel Gogan: „Am făcut totul în favoarea oamenilor din Videle!”

Duminica,  19 octombrie, s-a împlinit un an de la preluarea mandatului de primar al orașului Videle, iar Cornel Gogan a marcat momentul printr-un mesaj adresat locuitorilor, în care a vorbit despre provocările începutului de drum, despre reformele din administrația locală

Primarul Victor Drăgușin anunță semnarea contractelor de concesiune pentru terenurile din zona Dedeman

Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, a anunțat că au fost semnate toate cele nouă contracte de concesiune pentru terenurile situate în zona Dedeman, pe drumul european E70. Contractele au fost atribuite, în urma licitațiilor publice, persoanei fizice Mitroi Costel Marian

Toate terenurile din zona Dedeman au fost concesionate. Primarul Victor Drăgușin: „Un pas important pentru dezvoltarea municipiului”

Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, a anunțat că au fost semnate toate cele nouă contracte de concesiune pentru terenurile din zona Dedeman, de pe E70.Contractele, semnate ieri, sunt valabile 49 de ani. Câștigătorii – firma SC Force DSS One SRL și Mitroi Costel Marian – vor

Primarul din Troianul, șase capete de acuzare pentru mită. 145.000 de lei, sechestru pe averi și interdicție de a mai fi primar

Lovitură grea pentru administrația locală din Troianul, județul Teleorman. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au pus sub acuzare pe primarul Ionel Neagu, pentru șase infracțiuni de luare de mită, și l-au plasat sub control judiciar

Primarul de la Troianul, cercetat sub control judiciar pentru mită și folosirea utilajelor primăriei

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 08 august 2025, față

Primarul de la Troianul, Ionel Neagu, sub control judiciar pentru 60 de zile / Șase infracțiuni de luare de mită, reținute în sarcina acestuia

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 08 august 2025, față

Primarul de la Troianul, vizat de acuzații de luare de mită și deturnare de fonduri

În cursul zilei de astăzi, procurorii DNA au desfășurat mai multe percheziții la sediul Primăriei Troianul, la sediile unor firme și la domiciliul primarului Ionel Neagu, surse judiciare declarând că sunt vizate acțiuni de luare de mită și deturnare de

Zimnicea: Primarul Petre Pârvu, prezent la aniversarea Serviciului de Ambulanță. Diplomă de recunoștință din partea SAJ Teleorman

Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, a participat astăzi la evenimentul organizat la Stația de Ambulanță Zimnicea, cu ocazia Zilei Ambulanței Române. Manifestarea a marcat 119 ani de la înființarea serviciului de ambulanță în România. În cadrul evenimentului, edilul a primit o

Video Primarul din Turnu Magurele - Portul e terminat, dar nefunctionabil. Ministerul Transporturilor nu e de acord ca Primaria sa administreze portul

Oameni de afaceri locali sunt nemultumiti de faptul ca Danut Cuclea nu e bagat in seama la MInisterul Transporturilor. Inainte sa fie reabilitat, Primaria avea voie sa administreze portul. Dupa moderrnizare, nu exista lege pentru asa ceva. Danut Cuclea -

Primarul din Turnu Magurele: George Simion fura 25 de mii de euro la un apartament. La Turnu e 10 mii un apartament

Viata bate promisiunile din campania electorala. Danut Cuclea trebuia pus presedinte al Romaniei. Un asemenea geniu reusea, dupa modelul Turnu Magurele, sa dea gratis apartamente. Intrebarea e ce faci cu un apartament intr-un asemenea oras? Clic aici pentru detalii >>

Primarul Alexandriei: “Din ce in ce mai multi oameni vor utiliza bicicleta, de voie sau de nevoie. Nu o sa ai unde sa mai parchezi”

Intr-o iesire publica recenta, primarul Alexandriei, Victor Dragusin, a explicat de ce au aparut asa zisele semafoare pe mijlocul strazii Bucuresti, si de ce se monteaza bolarzi pe strazi: “Acolo vor fi piste de bicicleta.” Practic, pe str Bucuresti se va

USR îl reclamă pe primarul Sectorului 1 pentru umilirea unei persoane fără adăpost

Primarul Sectorului 1, George Tuță, a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de filiala locală a USR, după ce a publicat un videoclip în care adresează unei persoane fără adăpost întrebări considerate jignitoare. USR acuză un comportament umilitor, lipsit