TINERII SOCIAL-DEMOCRAȚI AU OFERIT MĂRȚIȘOARE SENIOARELOR DE LA CLUBUL PENSIONARILOR
Tinerii social-democrați, alături de care s-a aflat administratorul public al Alexandriei Octavian Teodorescu, au oferit mărțișoare senioarelor care frecventează Clubul Pensionarilor din Alexandria. Astfel, în prima zi de primăvară calendaristică, social-democrații s-au înarmat cu mărțișoare tradiționale, dar și cu mărțișoare dulci și s-au deplasat la Clubul Pensionarilor, unde s-au întâlnit cu senioarele, alături de care au petrecut câteva ore într-o atmosferă caldă și deschisă.
Activitatea a avut drept scop marcarea începutului primăverii calendaristice, precum și promovarea valorilor și tradițiilor românești, care ne definesc ca popor, au transmis tinerii social-democrați.
”La această acțiune a fost prezent și domnul administrator public al municipiului Alexandria, Teodorescu Octavian, care a transmis un mesaj de susținere și respect pentru doamnele și domnișoarele din oraș, subliniind importanța implicării comunității în astfel de inițiative dedicate începutului de primăvară.
O primăvară frumoasă și însorită, multă sănătate și cât mai multe bucurii le dorim tuturor doamnelor și domnișoarelor!”, au transmis reprezentanții TSD Teleorman.
Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.
TINERIISOCIALDEMOCRAȚIOFERITMĂRȚIȘOARESENIOARELORCLUBULPENSIONARILOR
Citeste pe Impact News 24 114 vizualizări 09-03-2026, 14:00:35 Articole Impact News 24
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
Comunicat de presă PNL: PSD, acuzat că menține România într-o criză politică fără soluții
acum 5 zile
Fetița de 5 ani și femeia rănite în accidentul mortal de pe DN 52, au fost transferate la spitale din București
acum 12 zile
Urmărire periculoasă pe E70, „drumul morții”: șofer fără permis și cu numere false, căutat de polițiști
acum 13 zile