VOINȚA SAELELE 2017 CÂȘTIGĂ EDIȚIA A 52-A A “CUPEI TELEORMANUL”
Punct final al ediției 2025 a Cupei Teleormanul, într-o organizare excelentă a Primăriei Saelele, merite deosebite pentru Gabriel Cârjan – primarul comunei, un împătimit al fotbalului. De la gazonul impecabil, la baza sportivă excelentă, asezonate cu fanfara comunală și cu un număr impresionant de spectatori, circa 1000, acestea au fost ingredientele care au asigurat turnel final, disputat în zilele de 9 și 10 august.
În prima zi, cea de sâmbătă, au avut loc semifinalele. În primul joc, Voința Saelele a dispus cu 7-6 după executarea loviturilor pentru departajare, după ce în timpul regulamentar scorul a fost 2-2, de Astra Plosca. A doua semifinală a fost între revelațiile ediției de cupă, și anume Atletic Segarcea Vale și Inter Purani. După o primă repriză echilibrată, scor 0-0, echipa din Segarcea Vale s-a impus cu scorul de 3-0. Astfel că, ziua de duminică a adus față-n față pentru locurile 3-4 pe Astra Plosca și Inter Purani. După un joc bun, echipa din Plosca a câștigat cu scorul de 6-2, asigurându-și treapta a treia a podiumului. Finala mică a fost arbitrată de brigada compusă din A. Peia – B. Pană (ambii Alexandria) și M. Ciobanu (Videle).
A urmat marea finală a “Văii Oltului”, cum au denumit-o mulți dintre cei prezenți, și așteptată cu mare interes de numerosul public aflat pe “Comunalul” din Saelele. O primă repriză mai bună făcută de gazde, care au și condus la pauză cu 1-0, din lovitura de la 11 m transformată de Suciu. Dacă în prima repriză Segarcea a fost mai puțin combativă, în cea de-a doua repriză au ieșit la joc și au pus o presiune puternică asupra gazdelor, egalând în final printr-un gol de kinogramă semnat Radu Florin. S-a mers la loviturile pentru departajare, unde echipa din Saelele s-a impus cu scorul de 5-3. Una peste alta, o victorie meritată a celor din Saelele, care au evoluat cu o ambiție deosebită. Fanfara a “marcat” fiecare gol al gazdelor cu câte o intervenție muzicală. Au evoluat următoarele formații. Voința Saelele 2017: Gabriel Nicolae, Claudiu Pasache – Alin Fieraru, Adrian Bocai, Mihail Caragiu, Cornel Suciu, Marius Stoian, Danut Biolaru, Evelin Banuta, Daniel Mihaila, Adrian Postea, Erik Voicu, Florian Netejoaia, Cristian Oroviceanu, Gabriel Segarceanu, Mario Cobzaru, Cristian Tatarici, Rares Raceala. Antrenor Ion Enache. Athletic Segarcea Vale: Alin Mitroi – Cornel Ghebaura, Laurentiu Badici, Catalin Segarceanu, Claudiu Gheldiu, Marius Terci, Emanuel Sumedrea, Cosmin Ciocoteala, Florin Radu, David Draghici, Ionut Terci, Andrei Felie, Ginel Dinu, Sorin Chiva, Daniel Sindie, Adrian Tunaru, Adelin Toma. Antrenor Valentin Gane. Au arbitrat: Mircea Belinas (Zimnicea) – Alexandru Lina și George Tobosaru (ambii Alexandria).
De menționat că în pauza finalei mari au fost premiați cinci dintre foștii jucători, care au contribuit la dezvoltarea acestei competiții, și anume: Florea Busu – Secera și Ciocanul Plosca, Dumitru Tanase – Vointa Saelele, Florea Galceava – Vointa Saelele, Ghita Turlui – Victoria Lunca, Florin Paraschiv – Cetatea Turnu Măgurele. Aceștia au fost aplaudați la scenă deschisă de numerosul public.
A urmat festivitatea de premiere, oficiată de Adrian Gâdea, președinte Consiliul Județean, Claudiu Catană – senator, Stan Prodan, Valentin Badea și Cătălin Cușcă, membri ai Comitetului Executiv al AJF Teleorman.
Înaintea festivității a luat cuvântul președintele AJF, Stan Prodan, care a ținut să mulțumească președintelui CJ, Adrian Gâdea, pentru sprijinul financiar acordat competiției, și i-a asigurat pe cei prezenți de continuarea acestei frumoase tradiții. A luat apoi cuvântul președintele Adrian Gâdea, care a spus: “Am rămas impresionat de câtă lume a venit astăzi la Saelele, și de aici concluzia clară pentru toți, că această competiție de tradiție în fotbalul teleormănean trebuie să meargă mai departe. Am văzut un fotbal de calitate, iar finala a oferit toate ingredinetele unui spectacol fotbalistic deosebit. Felicit învingătorii, la fel și pe învinși și îi asigur că noi, cei care ne ocupăm cu administrarea județului, vom sprijini și pe viitor «Cupa Teleormanul»”.
Să mai spunem că premiile, în valoare de 25.000 lei, au fost asigurate prin grija președintelui Consiliului Județean, Adrian Gâdea.
Organizatorii au mulțumit gazdelor pentru condițiile excelente, oferite pe parcursul celor două zile de competiție.
Related
VOINȚASAELELECÂȘTIGĂEDIȚIATELEORMANUL
Citeste pe Ziarul Teleormanul 480 vizualizări 14-08-2025, 10:00:09 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul