TELEORMANUL NOU

     Am trăit printre cuvinte și litere ca un călător într-un tărâm nevăzut, unde sensurile nu se măsoară în kilometri, ci în emoții, revelații și tăceri. Acolo, în acel spațiu fragil și infinit, am învățat să respir prin propoziții și să simt prin metafore. Nu am fost niciodată singur, chiar și atunci când liniștea îmi învăluia zilele — pentru că literele îmi vorbeau, iar cuvintele îmi țineau companie.

În mijlocul cuvintelor și literelor, am găsit o modalitate de a face ceva bun. Nu bun în sensul pragmatic, ci în sensul profund — acela care atinge sufletul altora fără să ceară nimic în schimb. Poezia, proza și reflecțiile mele au fost punți între mine și ceilalți, între ceea ce simt și ceea ce poate fi înțeles. Scrisul nu a fost doar o formă de exprimare, ci o formă de existență. Prin el, am devenit mai mult decât o ființă biologică — am devenit o conștiință care se caută, se întreabă și se oferă.

În tăcerea singurătății, am avut convingerea că fac ceva bun. Nu pentru că cineva mi-a spus-o, ci pentru că am simțit-o în adâncul ființei mele. Când scriu, nu doar comunic — creez spații în care alții se pot regăsi. Cuvântul scris este o formă de generozitate, o invitație la introspecție, o mângâiere pentru cei care nu au găsit încă vocea potrivită pentru durerea sau bucuria lor.

Am trăit printre cuvinte și litere, și acolo mi-am găsit sensul. Nu am nevoie de aplauze sau recunoaștere — doar de certitudinea că, undeva, o frază scrisă de mine a atins o inimă. Într-o lume grăbită, cuvintele rămân martori tăcuți ai profunzimii umane. Iar eu, călător printre ele, continui să scriu — nu pentru a fi auzit, ci pentru a fi simțit.

Mihail TĂNASE

Despre autor