COLABORARE ÎNTRE INSTITUȚIILE DIN TELEORMAN PENTRU PROMOVAREA IDENTITĂȚII LOCALE

 
Teleormanul Nou

Proiectul „L.O.C.A.L EU” continuă să se dezvolte la nivel județean prin semnarea a două noi parteneriate importante pentru implementarea și managementul activităților dedicate tinerilor și promovării patrimoniului local.

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman s-au alăturat oficial inițiativei, contribuind la dezvoltarea componentei educaționale și culturale a proiectului.

Reprezentanții proiectului au transmis mulțumiri inspectorului școlar general Sorin Ilie și managerului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, Ciprian Agapie, pentru susținerea acordată și implicarea în această inițiativă.

La nivel local, noile colaborări marchează o etapă importantă în consolidarea proiectului, după sprijinul oferit de primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, de președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuț Gâdea, precum și după aprobarea inițiativei în cadrul Consiliului Local.

Potrivit inițiatorilor, parteneriatul are ca obiectiv integrarea patrimoniului cultural și a valorilor locale în activități educaționale și civice dedicate tinerilor. În acest sens, vor fi dezvoltate resurse educaționale, organizate activități tematice și promovate tradițiile locale ca instrumente moderne de învățare și coeziune socială.

Proiectul urmărește consolidarea identității locale și stimularea transferului intergenerațional de valori, oferind tinerilor oportunitatea de a deveni promotori ai comunității lor în context european.

Inițiatorii consideră că implicarea instituțiilor educaționale și culturale va contribui la crearea unei legături mai puternice între tineri, comunitate și patrimoniul local, într-un demers care îmbină educația, cultura și participarea civică.

Adriana VENE

Despre autor

 

COLABORAREÎNTREINSTITUȚIILETELEORMANPENTRUPROMOVAREAIDENTITĂȚIILOCALE

 

 

Citeste pe Ziarul Mara 0 vizualizări 25-05-2026, 14:00:20 Articole Ziarul Mara

Din aceeasi publicatie - Ziarul Mara

 

Pe malul Tamisei

acum 2 zile

Apariție editorială

acum 5 zile