DOSARUL 10 AUGUST: DRAGNEA, ACUZAT CĂ A INFLUENȚAT DECIZIILE ÎN SEARA PROTESTULUI

 

Fostul viceprimar PSD Aurelian Bădulescu a depus mărturie la ultimul termen din dosarul 10 August. Acesta a avut în fața judecătorilor o declarație despre modul în care a fost gestionată intervenția în Piața Victoriei. Acesta susține că factorii de decizie din Jandarmerie aveau informații în timp real privind deplasarea unor grupuri violente către zonă, dar nu au făcut nimic pentru a le opri.

În seara protestelor, Bădulescu se afla în centrul de comandă, având atribuții delegate de primar, întrucât edilul în exercițiu, Gabriela Firea, se afla în afara țării.

„Știau că vin grupuri cu borduri și țevi”

Fostul viceprimar a relatat că Jandarmeria era informată „în timp real” despre faptul că din mai multe direcții veneau persoane din galerii care cărau „borduri, țevi, pietre, bucăți”, inclusiv din zona stadionului Ghencea. Aurelian Bădulescu a afirmat că a pus atunci la dispoziția autorităților informații și înregistrări ale Poliției Locale.

Acesta spune că a insistat repetat pe lângă secretarul de stat Mihai Dan Chirică din cadrul MAI (în prezent inculpat în dosar) să oprească metroul sau cel puțin să nu mai permită oprirea garniturilor în stația de la Piața Victoriei, având în vedere că „urma să fie restabilită ordinea”.

„Mi s-a cerut să nu opresc circulația. Dragnea avea nevoie să vină lume în piață”

O altă afirmație importantă din depoziția lui Bădulescu vizează o întâlnire pe care acesta spune că a avut-o, în aceeași seară, cu un consilier al lui Liviu Dragnea. Potrivit lui Bădulescu, întâlnirea ar fi fost cerută chiar de Dragnea, iar mesajul transmis a fost: să nu fie oprită circulația către piață.

„M-am întâlnit cu consilierul acestuia în zona Depoului Victoriei. Mi-a solicitat să nu opresc circulația. Lui [Dragnea] îi trebuia să vină lume în piață”, a declarat Bădulescu.

Fostul lider PSD a negat constant orice implicare în evenimentele din 10 august sau orice responsabilitate politică sau operațională privind reprimarea violentă a protestului.

Intervenția Jandarmeriei din 10 august 2018 rămâne unul dintre cele mai controversate episoade din istoria recentă a protestelor din România. Violentele izbucnite după acțiunile unor grupuri agresive au fost urmate de o intervenție în forță a jandarmilor, în timpul căreia mii de protestatari pașnici au fost gazați și bruscați.

De la parteneri de afaceri, la adversari în instanță: Valentin Dragnea, obligat să-i plătească peste 1 milion lui Ilie Liviu Dragne

Liviu Dragnea, neinvitat la Congresul PSD, deși Sorin Grindeanu spunea că îi cheamă pe toți foștii președinți

„Congresul PSD, o parodie politică” – Dragnea explică de ce nu a fost invitat

Afaceri la cheie în Teleorman! Dragne Ilie Liviu, o altă interfață a lui Liviu Dragnea?!

Valentin Ștefan Dragnea domină agrobusiness-ul în Teleorman – Subvenții de 1,6 milioane de euro de la APIA

Finul lui Valentin Dragnea și-a parcat mașina de lux pe locul destinat persoanelor cu handicap din parcarea Consiliului Județean Teleorman

Se cere insolvența firmei de la Salcia a lui Valentin Dragnea. Fiul deținutului datorează 220 de mii de euro unei companii germane

Dragnea va fi reabilitat anul acesta. Revine în politică?

Liviu Dragnea locuiește într-o casă închiriată. De ce nu-i merg afacerile în energie

Liviu Dragnea: „Am făcut lucruri pentru Teleorman, am făcut lucruri pentru țară, am făcut greșeli”

Liviu Dragnea a înființat încă o firmă. Domeniul-cheie în care vrea să facă bani

Carmen Dan se leapădă de Dragnea după ce acesta nu mai are influență!

Sebastian Ghiță: „Liviu Dragnea mi-a propus să colaborez cu Florian Coldea pentru a scăpa de problemele penale”

Liviu Dragnea s-a apucat de afaceri oficial

Procesul vizitei plătite a lui Liviu Dragnea în SUA, judecat de magistratul preferat

Câți bani a dat Liviu Dragnea să se pozeze în preajma lui Donald Trump – Acuzațiile DNA

Dosarul Dragnea-Trump: Epistola menită să-l impresioneze pe președintele american

Liviu Dragnea a cerut strămutarea dosarului privind vizita în SUA

Dosarul de corupție legat de vizita lui Dragnea la Trump nu a fost acceptat de Tribunalul București – MOTIVUL

Dragnea a fost trimis în judecată pentru vizita la Donald Trump făcută prin trafic de influență

 

DOSARULAUGUSTDRAGNEAACUZATINFLUENȚATDECIZIILEPROTESTULUI

 

 

Citeste pe Liber in Teleorman 74 vizualizări 21-02-2026, 10:00:10 Articole Liber in Teleorman

Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman