PSD A VOTAT RETRAGEREA SPRIJINULUI POLITIC PENTRU BOLOJAN. GRINDEANU: MAI BINE O OPOZIȚIE CU VOCE, DECÂT O GUVERNARE CU CAPUL PLECAT! (VIDEO)
PSD a votat luni retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Au fost 97,7% voturi pentru și 2,3% contra.
Întrebarea adresată celor aprope 5.000 de pesedişti la referendumul intern a fost decisă în unanimitate – Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?
Ședința a fost deschisă de liderul PSD Sorin Grindeanu, care a spus că este „un moment decisiv pentru România și pentru PSD”. Fiecare ministru și-a prezentat apoi bilanțul și l-a atacat pe premierul Ilie Bolojan.
La final, Sorin Grindeanu a susținut un discurs în care a spus că mai bine o opoziţie cu voce, decât o guvernare cu capul plecat! El a acuzat ”propaganda de dreapta” a încercat să facă din PSD alibiul perfect pentru toate crimele economice şi sociale din această perioadă.
Potrivit lui Grindeanu, PSD intrat în această Coaliţie cu trei obiective majore: protejarea nivelului de trai, continuarea investiţiilor şi susţinerea economiei naţionale, iar astăzi constată că toate obiectivele au fost ratate.
Grindeanu a mai spus că mitul ”eroului salvator” nu ţine de foame şi nici nu plăteşte facturile românilor iar acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze. El a precizat că nu mai poate cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare.
Într-un moment "Nu ne vindem ţara" varianta 2026, social-democrații anunță și inițierea unui proiect de lege pentru interzicerea timp de doi ani a vânzării activelor companiilor de stat profitabile.
Președintele Nicușor Dan refuză în continuare să îşi exprime sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan şi se aşteaptă la turbulenţe politice, dar nu chiar la moţiune de cenzură sau anticipate. Aceste turbulenţe sunt analizate de Bloomberg care scrie că România riscă o reacție negativă din partea investitorilor și a agențiilor de rating.
La ora 18:00 a început o şedinţă la PNL şi de la 18:30 una la USR. Tot luni seara vor avea loc şi manifestații de susținere pentru Ilie Bolojan, în Bucureşti şi la Timişoara.
- Mesajul lui Grindeanu la finalul votului - ”După acest vot, nu mai este loc de altceva. Vă asigur că în conformitate cu ce ați votat, în zilele următoare vom acționa. Vom ține cont de toate lucrurile care s-au spus astăzi. Partidul Social-Democrat este cel mai important partid din România, este partidul numărul 1 în Parlament și drept urmare vom ține cont de toate lucrurile care s-au spus astăzi, vom ține cont de mandatul pe care dumneavoastră ni l-ați dat, astfel încât viața românilor să fie una mai bună”, a declarat Grindeanu.
- PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Au fost 97,7% voturi pentru și 2,3% contra.
- Vorbește din nou Grindeanu:
”Am intrat de bună credință în această coaliție gândită inițial ca un scut împotriva populismului. Singurul partid de stânga într-o coaliție de dreapta. Am vrut să fim parte a soluției și să reparăm anumite greșeli din trecut. Lupta cu extremismul a fost abandonată de a doua zi.”
”Propaganda de dreapta a încercat să facă din PSD alibiul perfect pentru toate crimele economice și sociale din această perioadă. Sunt 10 luni în care fiecare membru PSD a devenit o țintă-vie.”
”Românii spun pe stradă că noi îl ținem în fruntea Guvernului pe cel care taie și dă afară și, mai nou, vinde. A gira austeritatea este o formă de trădare a valorilor noastre. Trebuie să decidem dacă să fim sac de box sau rezervă de voturi pentru Bolojan. Mai bine o Opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat!”
”Degeaba eşti primul partid – cu 45% pondere în Coaliţie, dacă eşti blocat să îţi iei măsurile pentru care ai fost votat.”
”Să vorbim cinstit și despre ce s-ar fi întâmplat fără PSD la guvernare? TVA-ul ar fi fost astăzi 24%! CASS s-ar fi aplicat pe TOATE pensiile, inclusiv pe cele minime. Facturile la utilități și prețurile la alimente ar fi explodat. Noi am impus plafonarea adaosului comercial la alimente și a prețului la gaze. Salariul minim ar fi rămas înghețat. Iar salariile medicilor ar fi fost tăiate cu 10%. Și nu ar fi existat Pachetul de Solidaritate pentru pensionari și românii vulnerabili. Iar românii ar fi ajuns să plătească taxă până și pentru solarii. Și, cireașa de pe tort: programele de investiții locale ar fi fost OPRITE! Sunt lucruri concrete pe care le-am reușit, dar doar după amenințări și certuri interminabile. Iar această colaborare politică nu mai poate continua în acest mod!”
”Mitul ”eroului salvator” nu ţine de foame şi nici nu plăteşte facturile românilor. Este bun doar pentru cei care au nevoie de un paravan pentru a jefui ultimele resurse reale ale României. Dar eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare. Acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze. Iar astăzi – PSD arată că îi aude şi îi ascultă pe români. Pe toţi cei care muncesc din greu şi cărora li se spune acum că trebuie să se mai sacrifice.”
- Ministrul Muncii Florin Manole i-a acuzat pe partenerii de guvernare că au încercat să tranforme Ministerul Muncii într-unul al concedierilor. „Am jucat mai mult în defensivă în ministerul acesta. A trebuit să apărăm ceea ce consideram de la sine înțeles - statul social, ceea ce stă la baza Uniunii Europene. Am reușit să facem niște lucruri. Poate nu suficient, dar am luptat din greu pentru asta. Pachetul de solidaritate a avut 3 milioane de beneficiari. Se spune că sunt oameni care sunt asistați și întind mână după pomană. Greșit. Când ești mamă și ai doi, trei copii muncești mult. Am făcut pentru pensionari și familiile cu copii cu dizabilități. Pentru că suntem Ministerul Muncii și nu al concedierilor, cum au încercat unii să ne transforme”, a declarat Manole.
- Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se laudă că PSD s-a opus tăierii salariilor personalului medical. „Domeniul de sănătate este un organism viu, din care nu poți ciopârți câte 10% din când în când. Dacă azi personalul medical nu are salariul tăiat cu 10% este pentru că PSD s-a opus”, a spus Rogobete.
- Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că guvernarea alături de PNL a dus la prăbușirea economiei naționale. „Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră după 10 luni de guvernare cu un premier PNL. Toate datele arată prăbușirea economiei naționale. Suntem deja într-o criză economică. Acest model de guvernare bazat pe tăieri, pe încrâncenare, a eșuat grav. Pentru mine aceste 10 luni de guvernare au fost marcate blocaje sau amânări. Dragii mei, rolul unui guvern responsabil, care guvernează pentru fermieri, este să acorde sprijin producție românești și pentru multinaționale”, a declarat acesta.
- Bilanțul ministrului Energiei - Bogdan Ivan, ministrul Energiei, îl acuză pe Sebastian Burduja că a scumpit prețul la energie. ”Foștii miniștri de la Energie au lăsat cel mai mare preț la energie din toată Europa. Imediat după ce am ajuns la minister am început discuții cu oamenii din această piață și după ce am venit cu oferte mai clare pe piață, astăzi avem o scădere medie de 15%”, a spus Ivan.
- Bilanțurile miniștrilor PSD - Urmează ca fiecare ministru PSD să își prezinte bilanțul.
- Vorbește vicepremierul PSD Marian Neacşu - Vicepremierul PSD Marian Neacşu prezintă evaluarea pe ministere. ”Înclin să cred că vom face istorie”, a spus acesta, precizând că măsurile Guvernului Bolojan nu au avut rezultatele așteptate. ”Au existat întârzieri, crize suprapuse, însă direcția contează. Direcția e spre oameni și dezvoltare și ne-am menținut această direcție. Trebuie să privim realist măsurile recente, creșterea TVA, reducerea accizelor nu au generat rezultatele așteptate. Nu este corect ca întreaga povară să fie pusă pe populație, fără măsuri de relansare economică”, a spus Neacșu.
- Vorbește Grindeanu - Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a deschis ședința, afirmând că ”este timpul să tragem linie și să facem bilanțul”. ”Suntem astăzi din nou împreună pentru un moment decisiv pentru România și pentru PSD. Este timpul să tragem linie și să facem bilanțul politic al prezenței PSD la guvernare în actuala coaliție, un bilanț în fața românilor, un bilanț al îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am propus ca partid când am decis intrarea la guvernare alături de alte forțe pro-europene, ce am realizat, ce am fi dorit să facem pentru români și unde au apărut blocajele provocate de managementul defectuos al prim-ministrului”, a declarat Grindeanu.
- Începe ședința - 5.000 de membri PSD urmează să voteze dacă vor continua alături de Ilie Bolojan sau dacă îi retrag sprijinul politic. Pe ecranul din sala unde are loc ședința PSD este scris următorul mesaj: „Ajunge. Până aici. Din toată țara, cu o singură voce”
- UDMR nu va vota nicio moțiune de cenzură - UDMR nu va vota nicio moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, a declarat liderul grupului UDMR de la Camera Deputaților, Csoma Botond. El a subliniat că dacă protocolul actualei Coaliții devine nul, negocierile trebuie luate de la zero. ”Dacă PSD își retrage miniștrii, trebuie să începem discuțiile de la zero”, a spus Csoma Botond. El a criticat însă atacul PSD la adresa lui Ilie Bolojan, spunând că nu se poate ”lega totul de o singură persoană”.
- Poziţia AUR - George Simion a fost întrebat dacă ia în calcul o guvernare cu PSD: "Nu suntem Baba Vanga. Ca să intrăm la guvernare trebuie să ne nominalizeze cineva. Nicușor Dan și Sorin Grindeanu au exclus asta. Da, AUR poate să își asume bărbătește asta, dar nu se pune problema. Singura posibilitate de a susține un guvern e ca propunerea AUR să fie nominalizată de Nicușor Dan, dar el a respins acest lucru. Vom vota eventuale moțiuni de cenzură, vom depune propria noastră moțiune de cenzură în mai"
- Analiza Bloomberg - România riscă o reacție negativă din partea investitorilor și a agențiilor de rating, pe fondul noilor tensiuni politice de la București. O analiză Bloomberg arată că instabilitatea politică vine într-un moment critic pentru finanțele publice, complică eforturile de reducere a deficitului bugetar și crește riscul unei retrogradări a ratingului de țară la categoria „junk”. Detalii AICI
- Nicuşor Dan se aşteaptă la turbulenţe - Președintele Nicușor Dan a ieşit la declaraţii, dar nu a spus mare lucru. Se aşteaptă la turbulenţe politice, dar a refuzat să discute scenariile posibile pentru că vrea să aştepte formalizarea votului din PSD de diseară. Şeful statului a insistat că actuala coaliţie va respecta atât bugetul de stat votat deja, cât și țintele asumate în PNRR. Nicușor Dan nu crede că suntem foarte aproape de o moțiune de cenzură. El a mai anunţat că, ”dacă va fi nevoie, va face consultări o dată, de două ori”. Preşedintele refuză în continuare să îşi exprime sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan. Detalii AICI
- Să schimbăm pilotul, nu dăm jos tot echipajul - Senatorul PSD Daniel Zamfir spune că România se îndreaptă într-o direcție greșită: „De ce excludeți varianta ca această coaliție să continue, dar fără Ilie Bolojan prim-ministru? Nu avem noi o problemă personală cu Ilie Bolojan. Opt din zece români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită (…). În aceste condiții, trebuie să schimbăm ceva, trebuie să schimbăm direcția, trebuie să schimbăm pilotul. Asta nu înseamnă că dăm jos tot echipajul din avion și toți pasagerii. Am schimbat pilotul, care și-a impus niște reguli, este un om extrem de încăpățânat, care dorește să se facă doar cum vrea domnia sa”.
- Unanimitate pe întrebare - Sorin Grindeanu a declarat luni că întrebarea referitoare la retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, care va fi pusă la referendumul intern, a fost stabilită în Biroul Permanent Național cu unanimitate de voturi. "Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni - cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile, plus lipsa dialogului real în coaliție și cu partenerii sociali: Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?" - este întrebarea la care vor răspunde membrii PSD.
- "Nu ne vindem ţara" - varianta 2026 - Într-un comunicat de dimineaţă, PSD îi solicită premierului Ilie Bolojan să oprească orice demers privind vânzarea companiilor de stat profitabile, acuzând lipsa consultării în coaliție și cu miniștrii de resort și susținând că decizia nu poate fi luată „într-un cerc restrâns”. Social-democrații anunță și inițierea unui proiect de lege pentru interzicerea timp de doi ani a vânzării activelor companiilor de stat profitabile. PSD critică posibila listare sau vânzare a unor companii precum Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, acuzând subevaluarea acestora și susținând că statul ar pierde în actualul context economic și geopolitic.
- Întrebarea se decide în BPN - ”La ora 10.00 se va stabili, daţi-mi voie să păstrez totuşi procedura. Mâine, noi o să avem un Birou Permanent Naţional unde vom vota această întrebare. Dar sigur, în mare este vorba de direcţia pe care să meargă Partidul Social Democrat”, a declarat duminică seara liderul PSD, Sorin Grindeanu.
****
Atacurile la adresa premierului Ilie Bolojan s-au intensificat în ultimele zile, iar liderii PSD vorbesc despre „momentul adevărului” de luni. Mai mulţi lideri de organizaţii locale, inclusiv miniştri, au postat pe paginile de socializare mesaje legate de acest eveniment.
”20 aprilie, Momentul Adevărului. Ne asumăm o mare responsabilitate. Oprim aici haosul. România are nevoie de un guvern proactiv care să muncească pentru prosperitate. Spunem NU creşterilor de taxe, tăierilor de salarii şi şomajului în creştere”, este mesajul postat de ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban.
PSD vrea consultări rapide la Cotroceni
Cum Ilie Bolojan nu are de gând să îşi dea demisia, Guvernul nu pică automat chiar şi fără PSD.
Astfel, actualul Executiv îşi schimbă structura şi rămâne interimar timp de 45 de zile, interval în care este aşteptată şi o moţiune de cenzură, în Parlament.
Sorin Grindeanu susţine însă că următorul pas ar putea veni rapid de la Palatul Cotroceni. Grindeanu estimează că președintele Nicușor Dan ar putea convoca consultări chiar în această săptămână.
„Mă gândesc că marți sau miercuri vor exista consultări la Cotroceni. Așa e constituțional, cred, așa e corect. Și atunci lucrurile vor putea fi decantate mai bine”, a spus liderul PSD.
În ultimele zile, atât Grindeanu, cât și Bolojan au avut întâlniri separate cu șeful statului, în contextul tensiunilor din coaliție.
RETRAGEREASPRIJINULUIPOLITICPENTRUBOLOJANGRINDEANUOPOZIȚIEDECÂTGUVERNAREPLECAT
Citeste pe Spotmedia 22 vizualizări 21-04-2026, 20:00:51 Articole Spotmedia
Din aceeasi publicatie - Spotmedia