AMENZI ÎN VALOARE DE 38.500 LEI ÎN URMA ACȚIUNII ÎN SISTEM “RELEU” PE D.N. 6
Ieri, 27 aprilie a.c., în intervalul orar 11.00-15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și a vizibilității elementului polițienesc, pe D.N.6, în județul Teleorman.
Acțiunea desfășurată sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române a avut loc pe D.N. 6, fiind desfășurată în sistem “RELEU” în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin și Timiș.
Prin această acțiune s-a urmărit reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și adoptarea unei conduite preventive în trafic.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38.500 de lei.
De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice șase autoturisme, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.
Au fost efectuate 41 de testări privind consumul de băuturi alcoolice și o testare privind consumul de substanțe interzise.
Related
Citeste pe Ziarul Teleormanul 5 vizualizări 28-04-2026, 14:00:19 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul