ECHIPA DE FOTBAL BĂIEȚI U16 A C.N. „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN ALEXANDRIA, ÎN ELITA NAȚIONALĂ A OLIMPIADEI SPORTULUI ȘCOLAR!
Rezultat de excepție obținut de către echipa de fotbal băieți U16 a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria, la Olimpiada Națională a Sportului Școlar! După un parcurs fără cusur, în etapa locală și județeană, cu nouă victorii din tot atâtea meciuri, aceștia au dat lovitura în finala etapei zonale, învingând echipa Liceului Teoretic „Al. I. Cuza” Ploiești, la loviturile de departajare, după ce au trecut lejer de reprezentantele județelor Ilfov și Călărași.
“O mare performanță și unicat în viața Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria”, după cum a declarat profesorul de educație fizică și sport Marius Soare, care, alături de profesorul Ginel Dragomir, a coordonat și pregătit echipa de fotbal. Parcursul echipei a fost unul impresionat, cu atât mai mult cu cât, în faza județeană, elevii de la “Uman” și „Real” au învins echipele cu profil sportiv din Alexandria, Turnu Măgurele și Roșiori de Vede. Însă, greul abia începe. La sfârșitul lunii mai, echipa Colegiului „Cuza” va merge la faza națională a competiției, ce se va desfășura în municipiul Constanța, acolo unde va da piept cu formații de elită, campioane și vicecampioane la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, cele mai bune șapte echipe din țară. Profesorul Soare este încrezător în potențialul elevilor săi și crede că liceenii vor face o figură frumoasă, afirmând că, de la un meci la altul s-a văzut progresul echipei.
Lotul echipei de fotbal băieți a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria fost următorul: Cîță Denis Ștefan (9B), Georgescu Vlad Alexandru (10C), Ilie David Ionuț (9B), Grosu Cătălin Daniel (9G), Bălăceanu Gabriel Andrei (9B), Dincă Alexandru Ionuț Mădălin (10F), Bau Ștefan Mihai (9C), Țoncu Marius Cosmin (9A), Filip Bogdan (9C), Chivu Kevin Andrei (10G), Vecu Rareș Gabriel (9A) și Grasu Andrei Răzvan (10F).
ECHIPAFOTBALBĂIEȚIALEXANDRUALEXANDRIANAȚIONALĂOLIMPIADEISPORTULUIȘCOLAR
Citeste pe Informatia de Teleorman 25 vizualizări 23-04-2026, 20:00:42 Articole Informatia de Teleorman
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman