SPRIJIN - 17 articole • Pagina 1/1

 

Mihai Căldăraru – din copilărie marcată de suferință, sprijin pentru persoanele vulnerabile din Segarcea Vale

Sunt oameni care trec pe lângă durere și oameni care o simt profund, ca și cum ar fi a lor. Mihai Căldăraru face parte din cea de-a doua categorie, acei oameni rari care nu doar ajută, ci și înțeleg cu

Părintele Florin Danu, sprijin pentru cei uitați: „Vrea cineva sa ajute pentru masa de Paști?”

Într-o lume în care nevoile celor vulnerabili sunt adesea trecute cu vederea, în Parohia Lada există un om care a ales completeze credința de fapte. Părintele Florin Danu a devenit, pentru copiii sărmani și bătrânii fără sprijin, o adevărată „mană

Sectorul 4 renunță la taxa plătită de cei care nu aveau loc de parcare. A fost aprobat și un sprijin de 600 de lei pentru carburanți

Consiliul Local Sector 4 a votat miercuri revocarea taxei de dezvoltare urbană și acordarea unui sprijin financiar de 600 de lei pentru achiziția de carburanți, a anunțat primarul Daniel Băluță. Ambele măsuri intră în vigoare de la 1 aprilie 2026. Taxa

Sprijin financiar pentru consolidarea fermelor mici și medii

Micii crescători de animale din România ar putea beneficia de un sprijin financiar consistent, de până la 50.000 de euro pentru fiecare crescător, printr-o nouă schemă de finanțare destinată dezvoltării fermelor de dimensiuni mici și medii. Programul are ca obiectiv susținerea

Sprijin pentru legumicultorii din Islaz

Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, în colaborare cu Oficiul Județean de Finanțare a Investițiilor Rurale, a organizat o sesiune de informare destinată producătorilor agricoli din comuna Islaz în data de 3 februarie 2026. La întrunire au fost prezentate formele de sprijin

Sprijin de urgență pentru pomicultorii afectați de fenomene climatice extreme – maximum 2.000 euro/ha

În ședința de Guvern din 05 februarie 2026 a fost aprobată Hotărârea privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025. Actul normativ prevede instituirea unei scheme de sprijin financiar de urgență destinată producătorilor agricoli din

Pensionarii cu venituri mici ar putea primi un sprijin financiar de 1.000 lei, în două tranșe – înainte de Paște și de Crăciun

La începutul acestei săptămâni, ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat o serie de măsuri pe care PSD urmărește să le introducă, printre care și acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, în valoare de 1.000 lei. Suma ar

Proiectul „Integrare socială și academică a tinerilor pentru viitor (InterAcTiV)” oferă sprijin educațional, psiho-emoțional, social și financiar

Proiectul „Integrare socială și academică a tinerilor pentru viitor (InterAcTiV)”, Cod SMIS 326115, Cod MySMIS 2021+: 326115, este derulat de Academia de Studii Economice din București și este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare

Anunț AMR // Ministerul Energiei – Solicitare sprijin privind informarea și mobilizarea consumatorilor vulnerabili pentru înscrierea pe platforma ePIDS

Adresă_Ministerul Energiei

Un nou proiect educațional la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Roșiori de Vede: FII_TU 1 – sprijin real pentru elevi și tineri aflați în risc educațional

Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” din Roșiori de Vede este partener într-un nou proiect educațional de anvergură, intitulat „Investește în educația ta! FII TU PRIMUL și demonstrează că poți! – FII_TU 1”, cod SMIS 2021+: 325415, cofinanțat de Uniunea Europeană prin

În perioada ianuarie-august, 2.774 de teleormăneni au fost încadrați în muncă / 300 au beneficiat de instrumente de sprijin prin intermediul AJOFM Teleorman

Ca urmare a implementării programului de ocupare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Teleorman, în perioada ianuarie –august 2025, un număr de 2.774 persoane au fost încadrate în muncă, reprezentând 52.33% dintre participanții la serviciile de

Europarlamentarul PNL, Dan Motreanu: Sprijin european pentru tinerii fermieri români: până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor

Europarlamentarul PNL, Dan Motreanu, anunță că de la 1 octombrie va începe un nou program de finanțare destinat tinerilor fermieri români, prin care fiecare fermă poate primi până la 200.000 de euro. Din această sumă, 80% va proveni din fonduri

APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 53 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie 2025. Suma plătită este în valoare de

Proiectul „GAL Urban Alexandria – sprijin pentru funcționare în vederea implementării SDL”

GAL (Grupul de Acțiune locală) Urban Alexandria a lansat proiectul  „GAL Urban Alexandria- sprijin pentru funcționare în vederea implementării SDL”, finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială. Este vorba despre Strategii de Dezvoltare Locală care se adresează

Drulă vrea la Primăria Capitalei cu sprijin USR și PNL: Mi-aș dori ca Ciprian Ciucu să susțină candidatura mea

Deputatul USR Cătălin Drulă a confirmat că intenționează să candideze la Primăria Capitalei şi mizează pe o susținere comună din partea USR și PNL. Declarația a fost făcută la Digi24 și vine după o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, care a

Mai mult timp pentru sprijin financiar forestier: cererile ‘Silvo-mediu și climă’ se pot depune până pe 30 iulie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță prelungirea termenului de depunere a cererilor de plată pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024, aferentă Intervenției DR-07 din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027. În conformitate cu

Sprijin pentru bătrânii singuri din Botoroaga: centru de zi în curs de finalizare la Valea Cireșului

În comuna Botoroaga, sute de persoane în vârstă trăiesc în singurătate, fără sprijin constant din partea familiei sau a comunității. Aproximativ 500 de locuitori trecuți de 65 de ani locuiesc singuri, iar alți 200 se confruntă cu probleme grave de