ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE DESFĂȘURATE DE JANDARMII TELEORMĂNENI ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚ

 
Teleormanul Nou

În ultimele zile, jandarmii teleormăneni au desfășurat activități informativ-preventive în mai multe școli și licee din municipiile Alexandria, Videle și Zimnicea, la care au participat peste 160 de elevi.

În cadrul acestor activități, jandarmii au discutat cu elevii subiecte de mare interes, precum prevenirea consumului de substanțe interzise și prevenirea violenței în mediul școlar. Elevii au fost informați cu privire la consecințele legale și sociale ale unor comportamente violente și a consumului de droguri în școli. Totodată, jandarmii i-au învățat pe elevi cât de important este să respecte normele de conviețuire socială și i-au încurajat pe aceștia să adopte un stil de viață sănătos și responsabil.

Astfel de activități informativ-preventive au un rol important în rândul adolescenților, deoarece contribuie la crearea unui mediu școlar sigur și responsabil pentru toți elevii. De aceea, aceste acțiuni ale jandarmilor vor continua și în perioada următoare și la alte unități de învățământ din județul Teleorman.

Mirela MANEA

Despre autor

 

ACTIVITĂȚIPREVENIREDESFĂȘURATEJANDARMIITELEORMĂNENIUNITĂȚILEÎNVĂȚĂMÂNTJUDEȚ

 

 

Citeste pe Ziarul Mara 88 vizualizări 07-03-2026, 10:00:12 Articole Ziarul Mara

Din aceeasi publicatie - Ziarul Mara