MEDALIE DE AUR LA OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ASIA PACIFIC, OBȚINUTĂ DE O ELEVĂ DIN ALEXANDRIA

 

România a fost reprezentată la Olimpiada de Lingvistică ASIA PACIFIC de 20 de elevi, opt dintre ei reușind să obțină rezultate remarcabile – medalii de aur și de argint. Printre performerii acestui concurs se regăsește și o elevă a Liceului Teoretic “Alexandru Ghica” din Alexandria – Mihaela Anghel, care s-a întors acasă cu medalie de aur.

“Eleva Mihaela Anghel (clasa a XII-a) înscrie o nouă performanță în istoria liceului nostru! Ea s-a situat la nivelul medalie de aur în cadrul Olimpiadei de Lingvistică ASIA PACIFIC și va face parte din lotul restrâns al României la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2026.
Felicitări și mult succes la etapa internațională!”, este mesajul transmis de prof. Marin Gabriela.

Olimpiada de Lingvistică Asia-Pacific (APLO) este o competiție regională de rezolvare a problemelor pentru elevii de liceu, axată pe provocările analitice în limbaj și lingvistică, cu scopul de a atrage atenția asupra studiului științific al limbilor și de a promova educația lingvistică în regiunea Asia-Pacific. Este similară cu Olimpiada Internațională de Lingvistică ca spirit, natură și stil problemelor abordate. APLO a început în 2019 și are loc anual între sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie.

Related

 

MEDALIEOLIMPIADALINGVISTICĂPACIFICOBȚINUTĂELEVĂALEXANDRIA

 

 

Citeste pe Ziarul Teleormanul 13 vizualizări 29-04-2026, 14:00:17 Articole Ziarul Teleormanul

Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul